Din momentul în care ai întâlnit-o pe Evelyn, ai putut simți fericirea care radia din ea.

Evelyn a crescut la o fermă din Shellharbour și călărea în fiecare zi unul dintre caii familiei sale la școală. Fratele ei mai mare a învățat-o să călărească când era mică, deși Evelyn spunea că el mergea întotdeauna prea repede - și dacă ea îl ruga să încetinească, el nu făcea decât să accelereze!

Familia lui Evelyn era extrem de iubitoare și apropiată, iar ea își iubea profund tatăl. Își amintea că îl „adora absolut” și că încerca întotdeauna să fie exact ca el. Era fantastic cu vitele și caii și îi putea face să facă orice își dorea.

Mama lui Evelyn a fost o pianistă incredibilă și a fost odată rugată chiar să cânte pentru Regele Angliei – familia lor încă păstrează o diplomă de apreciere pentru această realizare. Evelyn a cântat și la pian; însă, nu și-a putut compara talentul cu cel al mamei sale. Una dintre amintirile preferate ale lui Evelyn este cea în care își odihnea capul de pian în timp ce cânta mama ei și simțea cum muzica curge prin ea.

Evelyn era extrem de artistică și îi plăcea să pună mâna pe orice creație putea găsi. Era o artistă frumoasă, o poetă emoționantă și o cântăreață pasionată – cântând constant orice melodie îi trecea prin minte.

Evelyn s-a înrolat în forțele aeriene în timpul războiului și a lucrat ca decodor. În 1943 s-a căsătorit cu soțul ei, Ted, pe care l-a întâlnit în timp ce acesta stătea rezemat de un stâlp, dormind în uniformă. Iubea un bărbat în uniformă!

Împreună, Evelyn și Ted au avut trei copii și aveau să devină bunici a cinci și străbunici a șapte copii. Evelyn s-a simțit atât de norocoasă să aibă o familie atât de minunată alături și se putea observa cât de mândră era din felul în care vorbea despre fiecare dintre ei.

Când a fost întrebată despre înțelepciunea pe care ar putea-o transmite generațiilor tinere, Evelyn a exclamat că nu are nicio idee! Cu toate acestea, a menționat că nu va acorda atenție vârstei sale: era mult mai important pentru ea să îmbrățișeze fiecare zi așa cum venea.

Când a fost întrebată cum a fost să trăiască la Warrigal, ea a spus: „Oamenii de la Warrigal au fost foarte drăguți cu mine”