„Să-i văd pe soldații naziști și tot ce ține de asta părăsind Olanda după 5 ani de mizerie și ocupație – aceasta este cea mai fericită amintire din viața mea. Cinci ani în care nu știam niciodată unde erai... I-au băgat pe părinții mei într-un lagăr de concentrare timp de câteva luni, fără să mănânci nimic mult timp și nu puteai ieși pe străzi, așa că nu puteai merge la liceu...”

Am fost prins de 3 ori de soldații SS, de două ori am scăpat și a treia oară m-au amenințat cu arma, așa că, din fericire, cineva a spus: „Mă duc să-l iau pe tatăl tău”. Tatăl meu vorbea fluent germana, așa că s-a dus la soldatul SS și l-a întrebat: „Ce crezi că faci?”. Iar el a răspuns: „Trebuie să meargă la buncărele de pe coastă și să construiască acolo buncăre de beton”. Tatăl meu a spus: „Ei bine, am vești pentru tine, nici măcar nu are voie acolo, pentru că este cetățean american”

Olanda a fost complet golită de tot, așa că totul a trebuit să o ia de la capăt. Ei bine, după câțiva ani, nu am mai văzut niciun scop să rămân acolo. Și mi-am spus „ei bine, dacă te întorci în America, Războiul din Coreea pur și simplu se desfășoară acolo” și deja îmi luasem actele de la armata americană pentru a fi recrutat. Așa că m-am gândit că dacă ajung în Coreea, voi fi ucis acolo degeaba. Așa că m-am dus în Australia în schimb, și de aceea sunt aici.

Pictez acuarelă internațională și portrete acrilice. Nu am avut niciodată cursuri adecvate până acum câțiva ani, când am luat legătura cu cineva care locuia în Bundanoon și mi-a spus: „Dacă ai ceva, îl voi scoate la iveală”, și așa a făcut, iar rezultatul încă există.”