M-am specializat ca asistentă medicală imediat după terminarea războiului și mi-a plăcut foarte mult. Am lucrat la Spitalul de Psihiatrie Kenmore când aveam șaptesprezece ani. La început eram șase asistente medicale și a trebuit să facem curățenie după război. Foloseau Kenmore ca spital militar și aveau prizonieri japonezi într-o singură secție. Nu fumigau după aceea și aveau toate aceste probleme de piele, iar când mergeam la muncă, cu toții făceam scabie și furuncule. Asta era partea proastă, dar partea bună erau pacienții, i-am iubit pe toți pacienții. În cele din urmă, am fost într-o secție unde erau niște doamne absolut minunate și am fost acolo singură și pur și simplu le-am iubit..

Îmi amintesc că salariul meu era de patru lire pe săptămână, din care se rețineau o liră, trei șilingi și șapte pence pentru cazare și spălarea uniformelor.

Mi-am făcut cei trei ani de pregătire la Kenmore imediat după terminarea războiului, dar pentru că m-am căsătorit înainte de a mă înregistra, nu m-au lăsat să mă întorc. Așa că, după 22 de ani și 4 copii, m-am întors la școală și mi-am obținut înregistrarea. Când m-am întors, am ajuns să lucrez la Kenmore încă doisprezece ani.

A fost o muncă grea la Kenmore, eu și prietenul meu am scris o carte în 2007 și am vândut multe exemplare.